Prin Tușnad, cu urșii

Anul trecut la Băile Tușnad am avut parte de o experiență urbană ultra all inclusive, senzorial vorbind.

Aronson Vila te primește într-o oază de verde, oldish but stylish, de un bun gust și rafinament cum nu credeam că există la noi. O familie de oameni educați, calzi și foarte pricepuți în ale turismului au pus la punct, până la ultimul detaliu, o afacere de suflet. De la camerele aranjate într-un mare fel, simplu și în același timp sofisticat, continuând cu micul dejun – la fel de atent dichisit, o combinație de decor franțuzesc, bucate neaoșe, făcute în casă și foarte mult bun simț.

La pachet cu toate acestea am avut aproape în fiecare seară după ora 20.00 spectacol live cu urși, vulpi și veverițe. Și peste pachet, ne-am desfătat (puțin spus!) cu deliciile culinare specifice zonei, de la gulaș veritabil la papanași și kurtoș kolaks, absolut încântătoare.

Am redescoperit zona urbană cu un pic de nostalgie, deoarece centrul orașului a rămas ca acum 30-40 de ani, o explicație fiind poate și faptul că încă este este orașul cu cel mai mic număr de locuitori din România.

Trecând peste asta, te poți relaxa în piscina Centrului Wellness Băile Tușnad, de unde privești în aer liber cerul, brazii, poți face excursii în zonă cu trenulețul turistic, sau pur și simplu poți sta să respiri un aer curat, bogat în ioni negativi și îți limpezești gândurile.

În plus, o plimbare până la Lacul Sf. Ana și la Balvanyos (cca.25 km) ne-a confirmat faptul că avem o țară superbă, poate fără egal în lumea asta mare și locuită de oameni care sfințesc locul.

Pe alocuri pot fi și excepții care confirmă cele povestite dar, cum suntem simpli muritori, nu putem decât să le observăm, să le înțelegem din mers și să ne continuăm drumul, punând încă o erudiție în traista vieții.