În fiecare dimineață îmi numeri toate clipele. Le înșirui în fața ta, verifici dacă s-au pieptănat și dacă s-au încheiat la toți nasturii. Le pui să-ți arate mânuțele lor de clipe, ca să verifici dacă și-au tăiat unghiile, apoi le repartizezi pe culori: alea verzi – la piață și luați-o și pe proasta aia care a rămas cu degetul în nas, cu ochii la fluturi, voi, alea roșii – la bucătărie, tu și tu – la plimbat câinele, voi, alea mov- la pieptănat egoul, în sensul creșterii firelor de păr. Clipele mele sălbatice le-ai domesticit cu răbdare și foarte multă consecvență. Credeam că îți plac clipele mele care umblau în gașcă, se strâmbau la lume și descopereau americi. Tu le-ai învățat bunele maniere, geografie și folosirea corectă a majusculelor. Iubitule, nu ți-a spus nimeni că mersul clipelor în cadență poate dărâma orice pod?
Doina Cionga CĂRĂUȘU – Texte insomniace
O cunosc pe Doina de mai bine de 15 ani și mă umple cu energie pozitivă doar gândul la ea; sunt norocoasă că ne-am găsit, că suntem prietene și simt nevoia să-i pun câteva întrebări despre viața ei în permanentă mișcare; este un om cu numeroase talente, mai mult sau mai puțin ascunse. Am avut privilegiul să-mi facă partea grafică a volumului de micropoeme acum 10 ani și nu încetează să mă uimească mereu cu energia ei inepuizabilă. Așadar, voi face un altfel de interviu, mai nonconformist, dar plin de surprize frumoase.
Cine ești tu, Doina Cionga Cărăușu? Le poți oferi cititorilor câteva cuvinte despre tine?
Sunt o tânără pensionară de 64 de ani, mândra posesoare a unui soț pe nume Răzvan și a trei bichoance complet duse cu pluta (aici subscriu, sunt nebune de legat, dar adorabile!). Am căutat mereu să învăț lucruri noi, ceea ce a făcut să fiu un bun ghid turistic, o creatoare de modă cu un succes limitat la grupul de prieteni, dresoare și frizeriță de câini, mă rog, cam ce făceai pe vremea lui Ceașcă spre a împinge o chenzină să dureze până la următoarea. Am început două facultăți, fără să le termin, pentru ca mi-am găsit marea dragoste, filmul de animație.
Așa… Și cum a fost cu Animafilmul? Cum a început totul?
E un subiect de roman felul în care am ajuns la Animafilm: eram studentă la filologie, studiam cu interes, dar fără o reală chemare, limba arabă. Aveam un camion de tinichele de coadă, fără să știu, pentru că exprimasem într-o ședință UTC părerile mele despre problemele legate de practica agricolă din vacanța respectivă și despre problemele reale ale procesului de învățământ. Da, pe vremea aceea studenții trebuiau să-și rupă vreo lună din vacanță, ca să se familiarizeze cu muncile câmpului. Facultatea noastră a avut niște experiențe oribile. Eram părăsiți pe câmp dimineața, cu o pungă cu o bucata de pâine, o felie din cea mai ordinară telemea și o ceapă sau o roșie, până seara, când venea camionul sa ne aducă la cămin. Căminul era în satul Crucea, care adăpostea și un batalion disciplinar. Proastă idee, pentru că filologia era compusa doar din fete, băieți erau doar câțiva. Asta făcea ca începând de sâmbătă după amiaza și până luni să ne baricadăm în dormitoare, cu paturile blocând ușa și ferestrele, pentru că soldații aveau liber și începeau asediul. Am pierdut un profesor care a făcut infarct pe câmp, iar până când a venit camionul să ne recupereze, era mort de mult. Am pierdut și o colegă de la altă secție, violată și călcată apoi cu tractorul. A fost o perioadă groaznică și am vorbit despre ea în prima ședință UTC. Ceea ce nu știam, era că un coleg de la altă secție reușise să trimită la Europa Liberă o scrisoare, în care dezvoltase subiectul ăsta și o semnase drept Organizația Tineretului Progresist, sau cam așa ceva. Dintr-o dată, în ochii facultății, devenisem unica membră cunoscuta a unei organizații de care nu aveam habar. Notele mele au devenit deodată mici, iar majoritatea profesorilor nu-mi răspundeau la salut. Cum araba se școlarizare din doi în doi ani, m-am hotărât să-mi iau un an sabatic, în care să mă pregătesc mai bine, iar în anul ăsta liber m-am împrietenit cu doua fete care lucrau la Animafilm. M-au chemat să le vizitez la studio și a fost dragoste la prima vedere. Aveam calificarea necesară, terminasem Tonitza, dar cu angajarea era mai dificil, dosarul mă urmărea și aici. Așa că am procedat ca în Punguța cu doi bani: am venit în fiecare zi la Personal să-i întreb dacă au un post pentru mine. Și uite-așa, am reușit până la urmă. Am pornit de la munca de jos, dar am muncit pe rupte și am avut norocul de a fi „adoptată” de o regizoare care m-a susținut de-a lungul întregii mele cariere: Tatiana Apahidean.
O amintire nostimă din copilărie?
Am avut o copilărie minunată, am fost un copil îndelung dorit, iar părinții m-au încurajat să fac orice activitate extrașcolară care m-ar fi tentat. Și mă tentau multe. Am fost, totuși, un copil foarte cuminte și docil, nu mă certam niciodată și înduram fără să mă supăr șicanele câtorva colegi mai temperamentali.
Eram cu cel puțin un cap mai înaltă decât restul clasei și aveam vreo trei colegi mărunței care mă necăjeau, pentru că știau că nu reacționez. Până într-o zi, când unul dintre ei a sărit calul și s-a ales cu o palmă care l-a lăsat lat. Ceea ce nu știam, dar am realizat în momentul acela, era că, nu eram numai foarte mare, dar aveam și o forță pe măsură… A doua zi, mama copilului a venit să mă reclame la învățătoare. Nu știu ce-au discutat ele două, dar cum incidentul nu s-a lăsat cu sancțiuni, îmi închipui că doamna Petruț, învățătoarea, i-a cam retezat macaroana „duamnei”, căci cam știa ce-i poate pielea odorului. A fost un moment haios, desigur, dar și important, pentru că mi-a dat încredere în mine și m-a făcut să înțeleg că unele lucruri nu trebuie tolerate.
Așa se termină prima parte a interviului cu Doina. Urmează continuarea poveștii, care se prezintă a fi și mai incitantă, în sensul că…da, dom’le, fata asta chiar a trăit chestii fascinante în varii domenii! O viață bogată, pe care am insinuat să o transforme într-un roman, la un moment dat, pentru că are un talent autentic și la scris. La bună recitire!
Amintiri de ceară 
Un zâmbet cuceritor 
Amintiri de ceară 
Doina, iarna, Animafilm, nostalgie..