Dintre atâtea lumi ți-e dat să fii aleasă Tu, mamă Românie, cu codrii de aramă Să-i fii lui Eminescu muză, pururea mireasă În ochi să ai luceferi, pe păr să porți năframă.
Printre atâtea mese, e una a tăcerii Unde Brâncuși privește trist, la fiii alungați Printre străini să-și cânte dorul, patima durerii Trăind fără familii, de muncă aplecați.
Tu, mândră Românie, frumoasă ca o zână Cu graiul cel mai dulce și iarba de mătase Te-au tot curtat dușmanii, să-ți sece din fântână, Dar de necaz și fală și-au frânt doar niște oase.
Pe umăr ai un vultur, cu ochi ca o săgeată Iar glezna-ți se-nfioară în Dunărea albastră În lumea asta mare ești binecuvântată, Că ai un suflet mare și ești mândria noastră.
Te apără Carpații, cu brazi cusuți sub cer Și câmpurile-s pline de holde roditoare Îți vin colindătorii iarna, să-ți cânte leru-i ler Cu stele-n păr și cetini, cu ochii plini de soare.
Porți veșnic tricolorul ca pe o haină sfântă Și-n suflet rugăciunea, ai mâinile pe cruci... La Sfânta Liturghie toți credincioșii-ți cântă Viitorul fie-ți mare, durerea s-o usuci!
Istoria-ți este Biblie, credința falnic scut Ai Miorița-n sânge, porți raiul brâu de-alint Ești leagănul de aur în care ne-am născut Și unde-închidem ochii, în codrul de argint.
Și când Enescu-ți cântă, din ceruri Rapsodia Iar Porumbescu scrie Unire pe-al tău steag Ai lacrimi de-amintiri și caldă-i bucuria Când ne cuprinzi pe toți, pe falnicu-ți meleag.