Luna plină și povestea omului în Univers, prin ochii lui Kitaro.

Toată arta mea este inspirată de dorința mea de armonie cu Universul. 

Sunetul are o putere pentru oameni, pentru natură. Am luat două difuzoare, în fața fiecăruia am așezat o floare. Pe de o parte a apărut un sunet puternic, pe de altă parte a venit muzica mea. După o săptămână, floarea din fața muzicii mele se apleacă către difuzor, cealaltă este moartă. Cred că este același lucru și pentru oameni.”

  - KITARO

Muzica este cea mai suavă călătorie pe care o face omul spre sufletul său și care îi dă aripi nemărginite spre absolut.

Am descoperit, nu demult, un adevărat fenomen al muzicii nipone, a cărui sonoritate te duce cu gândul la natură, la sunetul primordial, la vibrația Universului, pornind de la simplitate, de la sursă.

Considerat un pionier al muzicii New Age, Kitaro – pe numele său adevărat Masanori Takahashi, este un compozitor, artist, producător de discuri din Japonia, câștigător al Globului de Aur și al unui Premiu Grammy. A vândut peste 100 de milioane de copii ale celor 50 de albume în întreaga lume, construind noi punți artistice în Japonia.

Și-a început cariera solo în anul 1977 și a susținut primul său concert simfonic la „Sala mică” a Kosei Nenkin Kaikan din Shinjuku, Tokyo, după ce primele sale albume Ten Kai și Full Moon Story au intrat în topul celor mai importante preferințe ale fanilor mișcării New Age din acea perioadă.

Instrumentele pe care le folosește sunt: chitara, chitara bas, clapele, fluierul japonez, tobele, instrumente de percuție. Combinând instrumentele muzicale tradiționale cu cele electronice, Kitaro scrie muzică pentru suflet, pentru găsirea unei stări de armonie a omului cu natura și cu el însuși, în jurul unor teme ca: povestea omului in univers, contemplarea lunii pline, impresiile copilăriei. După cum el însuși afirmă : este obligația noastră să respectăm ceea ce ne-au oferit tradițiile și culturile noastre, astfel încât să le putem construi pe cele mai importante, ascunse în propriile adâncuri, în interior.

De altfel, cea mai mare parte a timpului și-a petrecut-o la munte, încercând să îi cuprindă spiritul și să își procure sursa de inspirație din sunetele naturii. Își asumă solitudinea artistică și recunoaște faptul că mentalitatea sa meditativă joacă un rol esențial în muzica pe care o compune, prin care dorește să aducă lumii pace și transformare pozitivă. El spune că războaiele lumii nu provin din spațiul cosmic, ci din războaiele interioare pe care le duce omul cu el însuși:

Doresc ca muzica pe care o creez să ușureze acest război interior din sufletul omului. Relaxați-vă, fugiți de lumea agitată, reveniți la voi înșivă!

Acordurile sale, un amestec mistic și emoțional de zen asiatic cu atmosferă occidentală, sunt ideale pentru relaxare, dar și pentru introspecție. Unii au asemuit muzica lui Kitaro cu cântecele de leagăn, iar drumul în care te cufunzi când începi să îl asculți, te duce spre serenitate, lumină, revelație. Melancolia colorează această muzică și dezvăluie un puternic sentiment de deja vu în ritmuri cosmice, romantice, extrem de calde.

Dintre albumele sale solo:

From the Full Moon Story, Geffen, 1985.

Oasis, Gramavision.

Silk Road Volumes 1 & 2, Gramavision, 1982.

Tunhuang, Gramavision.

Ki, Gramavision.

Millenia, Geffen, 1985.

Asia, Geffen, 1986.

India, Geffen.

Toward the West, Geffen, 1986.

Silver Cloud, Geffen, 1985.Tenku, Geffen, 1986.

În anul 2017, Kitaro câștigă a 16-a nominalizare la a 60 – a ediție a Premiilor Grammy la categoria Cel mai bun album New Age.

Considerat un icon al muzicii la nivel mondial, Kitaro transmite prin muzica sa o întreagă filozofie de viață prin mesaje de împăcare și dezvoltare spirituală universală. Totodată aduce un omagiu mamei-natură, cu o vie preocupare a modului în care o tratăm.

Sper într-un nou concert Kitaro la București, după ce va trece toate nebunia cu pandemia (pe cel din 2014 l-am ratat, din păcate). Între timp încerc să visez la o lume vindecată, într-un acord perfect cu natura, ascultând Matsuri, pentru că universul pe care Kitaro îl creează și îl lasă în urma sa este plin de bucurie și de energie înaltă.

Surse foto: internet.