Lumina din Brebu

La Brebu m-am închis în lumină.

Ștefan Luchian

Una din excursiile de o zi din Breaza este la Brebu (la cca. 7 km), străbătând un drum verde, cu serpentine molcome și priveliști de vis.

Numele comunei provine de la castorii (numiți „brebi” de către localnici), care pe vremuri populau zona lacului din spatele amplasamentului.

Situat pe malul stâng al râului Doftana, comuna Brebu se evidențiază prin Ansamblul arhitectural, unul dintre cele mai importante monumente construite în perioada 1640-1650, în timpul domniei lui Matei Basarab.

Concepută ca și reședință temporară a familiei, mânăstirea-cetate a servit ca lăcaș monahal de rugăciune, dar și ca refugiu în caz de primejdie, iar astăzi, din edificiile ctitoriei se păstrează: casa domnească, biserica, turnul clopotniței și zidul de incintă.

Mai târziu, în jurul anului 1690, Constantin Brâncoveanu a contribuit la finisarea lucrărilor și executarea picturilor murale ale mânăstirii, reconfirmând vechile privilegii ale acesteia, după o serie de conflicte pe tema deposedărilor de terenuri, care au dus la ruinarea cetății.

Marii noștri artiști Nicolae Grigorescu și Ștefan Luchian, impresionați de frumusețea locului și-au pictat propriile amintiri pe pânze reprezentând peisaje, costume țărănești și detalii ale impunătoarei construcții.

Locul este plin de lumină și încărcat de istorie, iar Muzeul Casa Domnească din Brebu găzduiește o interesantă expoziție de artă medievală și o prețioasă colecție, care conține primele tipărituri în limba română cu alfabetul chirilic din Moldova și din Țara Românească.

O portiță din spatele muzeului se deschide către un parc imens, cu mulți copaci, alei îngrijite, băncuțe discret amplasate și un lac, pe care poți admira câțiva pescari pătimași în exercițiul funcțiunii.

Verde, istorie, lumină, credință.

Tocmai când termin de scris articolul, aud un comentariu la tv.: „românii par condamnați să-și facă vacanțele în țară”.