Tinerețea dacă ar ști, bătrânețea de-ar putea… ce profund adevăr coprind aceste vorbe banale
Jean BART – Europolis.
Sulina este locul de unde, dacă ai gustat o data apă din Dunăre, vrei să rămâi, așa se spune. Pentru mine, Sulina reprezintă locul unde mi-ar plăcea să mă mai nasc o dată. Orașul în care a venit pe lume bunica mea și locul din Romania unde soarele răsare întâia oară.
Mare și Deltă deopotrivă, Sulina este tărâmul unde memoria Dunării se reconstituie mereu la timpul prezent, într-un decor unic, așa cum a fost descris de Jean Bart, în romanul Europolis.
Jean Bart, pseudonimul literar al scriitorului Eugeniu P. Botez, a fost elevul lui Ion Creangă și a scris romanul Europolis, după ce a colindat toate apele lumii, ca ofițer de marină. Romanul a fost ecranizat în 1961 – Porto Franco, după un scenariu al regretatului Mihnea Gheorghiu.
Drumul din Tulcea până în Sulina cu o cursă specială, te pune în fața unui spectacol unde, de o parte și de alta a Dunării, rezistă în timp construcții bătute de vânturi și oameni care ființează în ambianța apelor. Toată scena redă ideea conviețuirii mai multor identități naționale de diferite religii, fără început și fără de sfârșit, între apă-cer-pământ.
Orașul vechi, port liber pentru navigatorii diverselor vremuri, îmbină timid amprenta de secol XXI, păstrând farmecul Europolisului descris de Jean Bart.
Ca simbol al Sulinei am ales, nu întâmplător farul. Construit în anul 1745, farul lumina pe vremuri cu felinare ce funcționau cu ulei de măsline; acum este un muzeu cu piese originale, arme și chiar biroul original al scriitorului care a descris într-un mod inegalabil freamătul lumii de la capătul cel mai estic al României anilor 1800.
Azi, din turnul farului cel nou, se poate vedea cum apa dulce a Dunării se contopește cu marea, iar viața continuă la infinit, lăsând omul să filozofeze asupra esenței vieții.
Un alt reper al Sulinei este Cimitirul Piraților Comisiei Europene a Dunării (1856), care ascunde povești de iubire nemuritoare. În context, sirenele cu aburi sunau grav atunci când murea un marinar, pe vremuri.
Orașul are un farmec special, clădirile păstrează amprenta timpului, iar viața din jurul apei este fascinantă. Drumul spre mare este aproape ca în trecut, iar plaja sălbatică se așterne în fața noastră însingurată la început de iunie, dar demnă, în fața unui apus fără egal. Din când în când poți zări, ca niște puncte pe tabloul amurgului, bărci de pescari care își termină ziua de muncă și poartă obosiți, dar mândri năvoade cu pești, ca pe un trofeu.
Plimbările pe canalele Dunării ne surprind cu păsări sălbatice care, împreună cu nuferii, colorează cu multă sensibilitate momente cu amintiri de neuitat.
La îngemănarea Dunării cu marea, spectacolul este desăvârșit, apele parcă diluează până și timpul, care aici nu pare să se sfârșească.
