Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pământ emană din toamna veșnică a Creatorului și dintr-un cer necopt pentru a-și scutura stelele
EMIL CIORAN
Toamna mă găsește azi pe străzile Brezei, pe dealurile ei nesfârșite, pline de liniște și culoare. Suntem în preajma Echinocțiului de toamnă, în vremuri de pandemie și înaintea alegerilor.
În centrul orașului, grupuri de tineri împart fluturași electorali, purtând măști (sau nu) și promițând marea cu sarea; privirea îmi alunecă pe un gard plin de frunze purpurii, unde soarele cade cu grație. Peste câteva minute mă aflu pe strada Putna, unde zăresc o turmă de oi și reușesc să-i surprind un zâmbet păstorului care, spre bucuria mea nu poartă mască. Zâmbesc și eu și rememorez în gând legenda populară a întemeierii acestui loc, în care am ales să îmbătrânesc: pe vremuri a existat o frumoasă băciță care, adormind lângă focul pe care fierbea laptele, acesta a clocotit și a fript-o pe femeie, lăsându-i un semn pe față. De aici i-a venit porecla de Breaza – femeii cu semn, dar și locului din jurul stânii pe care îl administra. Breaza, ca și toponim, provine de la numele care evocă acea oiță grozavă a turmei, cea mai frumoasă și mai poznașă.
Plec mai departe pentru a mă încărca de energia pe care Breaza o oferă cu generozitate, la ceas de echinocțiu; aerul, parcă un pic mai răcoros, e acum tocmai bun de plimbare și vreau să mă bucur azi de toamnă, când încă ziua-i mai lungă decât noaptea. Peste încă o zi, soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale, echinocțiul va celebra sfârșitul muncilor agricole și sărbătoarea recoltelor toamnei; este, cum spune și tradiția, perioada ideală pentru a ne face planuri și pentru a ne regenera, precum natura. Starea de bine pe care ți-o dă mama-natură este impresionantă, pentru că facem parte din ea de la naștere, pâna la moarte.
Inspir aerul puternic ozonat și bogat în ioni negativi al locului și plec mai departe, să bat străzile în tihnă. În câteva curți văd gospodine care toacă neostenite zarvat pentru iarnă, coc vinete, gogoșari, amestecă de zor în ceaune, ajutate de copiii familiei, care au obrajii rumeni și o sclipire de viață bună în ochi. Mai departe, niște flăcăi taie lemne, alții iarbă, câțiva bătrâni se uită la ei și le dau sfaturi. O lume armonioasă în care viața curge, cu bune și cu rele la nesfârșit, ca apoi să o ia de la capăt, precum anotimpurile.
În ziua echinocțiului, tradițiile și obiceiurile se concentrează în jurul Crucii, în calendarul popular. Crucea se împodobește cu flori, iar la biserică se duc ofrandele înmiresmate. Dacă nu poți intra într-o biserică datorită noilor reguli impuse, măcar așează-te lângă una și ascultă-i liniștea. Nu se poate să nu auzi, la un moment dat, o voce care să-ți răspundă întrebărilor. Și, chiar de nu ai curajul să le pui, tot te va atinge o gâză, o adiere, pentru care vei mulțumi, zîmbind. Mulțumește-i verdelui crud că-i verde și toamnei că-ți pictează inima cu cele mai uimitoare priveliști.
Auzi clopotul care umflă burta vinovată a caisei, muzica lichefiază toamna
GHEORGHE TOMOZEI
Mă întorc spre casă…mă gândesc să îmi fac mâine o listă pentru câteva borcane cu gogoșari, castraveți, poate și câteva de zacuscă și un magiun de prune. Vreau să întâmpin echinocțiul la Breaza – precum o fac oamenii de aici, cu optimism și cu bucurie de viață. Cu recunoștință pentru sănătate, pentru bogăția toamnei, pentru purpuriul frunzei și pentru fiecare respirație.
Seara mă găsește la domeniul Miclescu, alături de oameni frumoși, care au sărbătorit-o pe Adriana, fiica Martei Miclescu, cu multă discreție și bun gust. Sărbătoarea toamnei – în cadrul perfect pentru o fotografie pe viață, ne-a găsit pe toți îmbrățișând splendoarea naturii sub tainicul miros de fân și zâmbetul ocrotitor al Martei care da, era pretutindeni și o ținea de umeri cu multă iubire pe Adi. Am recapitulat din nou lecția cumpătării, a modestiei, a strălucirii gesturilor mărunte și a prieteniei cu oameni cu care am împărțit același amurg, momente pentru care mulțumim din suflet! La mulți ani magici, om luminos!
Va veni Echinocțiul, va pleca și toamna, cu toate picturile ei fermecate, precum un vis frumos; se va fi terminat și forfota electorală, iar noi, ca simpli trecători prin această lume – vom aștepta cuminți din nou primăvara, renașterea naturii, ciclul nesfârșit al vieții, prins într-un pumn cu raze de speranță.
Umbrele serii se pierd în urma pașilor mei, pentru a se întâlni cu Luna Nouă. Acum e momentul perfect pentru a trimite o mică dorință spre Univers și încă un gând de iubire. Zăresc pe drumul spre casă – un fluture albastru, care face curte unei crizanteme luminate de văzduh și îmi amintesc de nemuritorul haijin Bashō Matsuo:
O floare neștiută –
de păsări și fluturi
cerul toamnei
Încerc și eu cu modestie un haiku, copleșită fiind de frumusețea lui Septembrie în Breaza:
amurg în Breaza –
valea umple cu umbre
dealul Gurga
