Mobilitatea în Breaza și zborul păsărilor.

Păsările nu vor să trăiască mai mult. Au impresia că zborul nu le aparţine. Oamenii vor să trăiască veşnic. Au impresia că pot zbura.

CONFUCIUS

Despre mobilitate s-a vorbit și se va mai vorbi, deoarece mobilitatea înseamnă acces. Acces la locurile de muncă, școală, medic, parcuri, centre comunitare. Mobilitatea nu înseamnă acces la un singur mod de transport, ci la opțiuni de transport și se referă la calitatea acestor opțiuni.

Breaza are, ca opțiuni de transport, calea ferată, care utilizează trenuri având locomotive electrice sau Diesel, pentru un transport prietenos cu mediul (prin reducerea emisiilor de CO2 la nivel național și global) și care asigură o mobilitate durabilă – o condiție cheie pentru societatea modernă. La nivel european se promovează intermodalitatea și se încurajează utilizarea mijloacelor de transport eficiente din punct de vedere energetic, atât în transportul de călători, cât și în cel de marfă.

Există microbuze care leagă câteva cartiere din zonă, dar și mai multe localități din Prahova și nu numai, având o bună flexibilitate a orarului, stații accesibile și modernizate(câteva). Dar, bineînțeles care poluează mai mult decât un vehicul electric, însă ajută locuitorii în mod real, la fel ca și taxiurile.

Traseele de cicloturism, proiectate cu sprijinul Asociației Adevărații VeloPrieteni sunt reale provocări în lupta omului împotriva poluării (aerului, zgomotului), dar vin și în sprijinul combaterii tuturor bolilor datorate și asociate sedentarismului. Cele 3 trasee, C1, C2 și C3 vin cu diferite grade de dificultate și oferă grupurilor de cicliști de toate vârstele experiențe de mobilitate pline de culoare și dinamism. Practicarea cicloturismului nu te duce cu gândul doar la pierderea greutății corporale, un somn mai bun, sau timp de calitate petrecut cu familia, dar contribuie la salvarea planetei, pentru că nu produce poluare (pentru fabricarea unei biciclete, de exemplu, se folosesc cca. 5% din materialele care ar fi folosite pentru construirea unei mașini).

Walking -ul sau mersul pe jos reprezintă un mijloc de mobilitate eficient, la îndemâna oricui și cu costuri zero. Iată că Breaza oferă nenumărate posibilități de drumeție la pas, sau în forță, iar Centrul de Informare Turistică propune câteva trasee marcate pe Dealul Gurga, Dealul Lazului și Dealul Sinoiu, având ca punct de plecare centrul orașului. Traseele oferă tuturor participanților posibilitatea de a fi martori la spectacolul naturii în orice anotimp. Nu în ultimul rând poți face plimbări pe străduțele adiacente șoselei principale, unde aerul curat te încarcă din plin cu energie pozitivă, sănătate și cu gânduri bune.

Din când în când poți vedea prin Breaza și câte o căruță trasă de cai, fapt care nu numai că este pitoresc, dar ajută localnicii la transportul diferitelor mărfuri. Tare mi-ar plăcea să văd în fața Parcului Brîncoveanu câteva trăsuri cu cai sau șarete de agrement, care să acopere diferite trasee pentru parade și evenimente de orice fel! Sau să fie trasee pe dealurile care înconjoară Breaza, acolo unde infrastructura permite și șoseaua este bine asfaltată, încă un punct de atracție pentru acest oraș: Drumul Tălii, Drumul spre Poarta Brezei, Drumul spre gară, etc.

În ultimul rând, cu referire la mobilitatea din orașul Breaza o să mă opresc, doar pentru foarte puțin spațiu la transportul motorizat, cu vehicule pe patru sau două roți și foarte poluante, care tranzitează orașul ca variantă ocolitoare a drumului principal spre Brașov. Acestea aglomerează orașul în weekend (și nu numai!) și, pe lângă disconfortul creat de pierderea timpului în trafic, generează și o poluare atmosferică, respectiv fonică, semnificative. Ar trebui încurajat transportul cu mașini electrice în zonă și, de ce nu, posibilitatea construirii unor stații electrice de încărcare pentru acestea, lucru care se poate realiza prin accesarea de fonduri europene și, bineînțeles cu multă bunăvoință. Pentru că există atât infrastructura necesară, cât și o multitudine de spații care ar putea facilita acest gen de serviciu sustenabil și durabil.

Obiectivul principal al oricărui serviciu de transport îl reprezintă îmbunătățirea calității vieții, iar fără mobilitate transportul nu are sens. Un transport de calitate se bazează pe eficiența de timp, accesibilitate și siguranță.

Breaza este un loc cu peisaje de basm și merită toată grija noastră pentru încurajarea tuturor tipurilor de mobilitate care respectă mediul, pentru că este recunoscută la nivel mondial calitatea aerului din zonă, lucru pentru care suntem responsabili cu toții.

Și, poate cel mai incredibil exemplu de mobilitate aici este zborul păsărilor, libertatea lor în drumul către cer și puținul pe care îl cer în raport cu lumea umană și în general, cu Universul.

white smoke on gray sky