Motto
Fericirea durează atât cât omul știe s-o prețuiască cum se cuvine.
Tadeusz Dołęga-Mostowicz, Vraciul.
Fericirea – ca drept fundamental al oricărui om, înseamnă să fii în stare să obții ceea ce îți dorești, prin mijloace morale și având o conduită creștină. Căutarea fericirii printr-o disciplină interioară este o reală provocare și, poate doar teorie. Cum reușim să ne detașăm de mărunt, NU de mărunțișuri (care în fond, ne completează și închid cercul în care ființăm). Cum îți construiești singur amănunte plăcute și universuri care te bucură, te împlinesc.
Felul în care ne simțim utili, iubiți, apreciați. Socializarea cu oameni care ne îmbogățesc spiritual, în sensul în care avem permanent ce învăța unii de la ceilalți. Deoarece omul se înțelege pe sine însuși doar raportându-se la alți oameni, prin comunicare, relațiile fiind cele care ne împlinesc. Încrederea în noi înșine.
Ea vine rațional din modul în care ne raportăm la viață. Ce primim în schimb, după ce am oferit. Dorința de a fi mai buni. Și,dacă greșim pe drumul spre fericire, să fim conștienți că putem îndrepta, fără să judecăm.
Personal, cred că fericirea e doar un drum spre o clipă. Drumul spre sinele nostru, pentru a putea evolua Aceea în care îți strângi copilul în brațe. Fotografia Crăciunului cu copiii, părinții și bunicii. Iubirea care îți dă aripi. Facerea de bine. Momentul în care afli că nu ai o boală incurabilă, după investigații. O călătorie pe care ai dus-o la bun sfârșit la marginea lumii, doar pentru a privi apusul 5 minute. Un răsărit. Amintirea frumoasă care te înfioară. Fie și o ploaie mocănească, în care poți reflecta la ce lași în urmă, sau visa la ce ai înainte. Un fulger în noapte care îți luminează perspectiva.
Sau poate doar o clipă în care îți așezi capul pe iarbă, ca să auzi inima pamântului și să crezi că ai putut opri timpul.