La pas, prin Sighișoara

Sighișoara, cetatea întemeiată de sași în 1191 pe un deal de pe malul stâng al Târnavei Mari, este încă vie.

Florin Andreescu

Sighișoara este unul dintre orașele în care mi-ar fi plăcut să îmbătrânesc (după Breaza).

Am fost aici de câteva ori, dar ultima vizită mi-a rămas puternic în inimă, pentru că am avut posibilitatea să-i colind străzile, în tihnă.

Cetatea medievală a Sighișoarei se află pe lista patrimoniului Unesco și este construită pe două etaje, fiind înconjurată de turnuri ca într-un basm, străduțe ascunse și o intimitate cu care te împrietenești pe viață. O adevărată lecție de urbanistică medievală.

Cel mai impozant este Turnul cu ceas, având 7 figurine, care semnifică zilele săptămânii și în care se găsește Muzeul de Istorie al Sighișoarei.

Zidurile cetății încă se păstrează aproape intacte și primesc permanent vizitatatori curioși sau îndrăgostiți de acest loc special. Aproape fiecare clădire are căte o poveste, cu domnițe visătoare și cavaleri curajoși, care parcă își trăiesc iubirea în alt timp.

Oamenii sunt calmi, prietenoși, plini de intenții bune și binecuvântați de o istorie cu reale semnificații. Mulți dintre vizitatorii străini (și nu sunt puțini!) sunt atrași de faptul că în cetate ar fi locuit Vlad Dracul, tatăl lui Vlad Țepeș, povești și legende fără vârstă.

De la Piața Cetății, Turnul Fierarilor, Turnul Cojocarilor și cel al Croitorilor, continuând cu Primăria și Biserica din Deal, Scara Școlarilor, există un farmec aparte al acestui oraș-bijuterie, ale cărui taine le poți cunoaște și seara, când străduțele sunt luminate într-un anume fel, care te face să te simți în alte vremuri.

În fiecare an, la sfârșitul lunii iulie are loc Festivalul Medieval de la Sighișoara, un spectacol de artă medievală, poezie, proiecții de film și multe alte activități care te duc înapoi în Evului Mediu, prin tradițiile și obiceiurile readuse cu suflet în memoria privitorului de frumos.

Cireașa de pe tort o reprezintă panorama peste Valea Târnavei Mari, peste Transilvania, pe care o poți admira de pe o băncuță din timpurile noastre, alături de un prieten bun și o înghețată de cea mai fină calitate.

Sighișoara rămâne o carte deschisă cu oameni frumoși, cu trăsuri cu cai, festivaluri de renume mondial, meșteșugari iscusiți și un aer romantic, care adună orașul vechi cu cel nou într-o pictură urbană de mare valoare.