Iubiți de Dumnezeu. Mânăstirea Caraiman.

Când am îmbrăcat haina de foc a Botezului, parcă m-am simţit alt om. Mă încerca o bucurie fără margini, pe care mă străduiam să o desluşesc. La ieşirea din sfântul locaş, pe treptele din faţa pridvorului, am zărit din nou acea fiinţă minunată. Stătea lângă poartă şi mă privea drept în ochi. N-o vedea nimeni, doar eu! De astă dată, nu mai era vis, ci vedenie curată. Mi-a vorbit, cu glas îngeresc: ai încredere si du-te la mănăstire. Te voi călăuzi. Tu eşti ales pentru o misiune! Acea măicuţă fără vârstă avea cel mai frumos chip pe care mi-a fost dat să-l privesc. Începând de atunci, am înţeles că este însăşi Măicuţa Domnului

Părintele Gherontie Puiu

Fiecăruia dintre noi îi este dată câte o misiune în viața de trecător pe acest pământ și, probabil cea mai mare, este aceea de a aduce bucurie în destinele celor de lângă sufletele noastre, cu smerenie și fără să așteptăm nimic în schimb.

Duminică am revăzut orașul Bușteni după foarte mulți ani, cu alți ochi, poate și pentru faptul că nu atinsesem încă acest loc plin de credință, liniște și o emoționantă poveste de viață a celui care a ridicat-o, Părintele Gherontie Puiu.

Este vorba despre Mânăstirea Caraiman, având ca hram Înălțarea Sfintei Cruci și care este așezată la poalele masivului Caraiman, la cca. 900 m altitudine. Este  printre cele mai înalte lăcașuri de cult construite în România.

Aruncat la naștere pe malul unui râu, printre gunoaie, după ce i-a murit mama și nu se știa dacă va supraviețui, apoi închis pe vremea comuniștilor în lagărul de la Periprava – după ce a vrut să fugă pe Muntele Athos, Părintele Gherontie Puiu a avut toată viața viziuni cu Maica Domnului, care i-a fost mereu aproape, l-a vegheat și l-a îndemnat să ridice această mânăstire; a trăit 10 ani ca sihastru, în post și rugăciune într-o grotă din munții Bucegi, de unde a privit și s-a rugat la Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman, continuând să-și îndeplinească misiunea, cu devotament.

Chiar după un accident vascular care l-a țintuit la pat o vreme, miracolele nu au contenit să apară în viața duhovnicului, iar Maica Domnului, care l-a iubit atât de mult, i-a apărut din nou în vis, întru vindecare:

Vei găsi un brad cu şase ramuri, lângă o apă curgătoare, pe un plai de unde se vede marea Cruce la care te-ai jurat. Acolo să faci mănăstirea!.

Și a făcut-o! Spre lumina noastră, a tuturor celor care îi trecem pragul și suntem binecuvântați să ne rugăm în acest mare lăcaș de alinare sufletească. La început a fost o căbănuță de lemn în Poiana Palanca, din mijlocul căreia se înălța un brad retezat de furtună, având chipul Maicii Domnului, acum locul minunat despre care am povestit.

Azi, toți credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie ne reculegem purtând măști, iar singurul văl pe care nu îl vom da jos vreodată este cel a credinței și al iubirii de Dumnezeu.

Ne-am întors mereu la bunătate și la rugăciune, așa cum ne-a îndemnat Părintele  Gherontie Puiu și am încercat să îi aducem un omagiu umil, dar plin de iubire și de mulțumire.

Ne-am simțit pentru câteva ore într-o altă buclă a timpului, alături de prieteni de suflet, cu daruri neprețuite și sărbătorind un om ales, pe o vreme care nu ne-a obligat să folosim umbrelele; plus un drum de întoarcere liber pe sensul spre Breaza, în condițiile în care duminica nu ai loc să arunci un ac pe porțiunea Posada.

La mulți ani, prieten drag! Dumnezeu te veghează!