Crucea este simbolul de căpătâi al creștinismului, reprezentând patima, moartea și învierea Domnului. Identificată dintru început ca fiind „semnul Fiului Omului“ (Matei 24, 30), crucea arată calea urmării lui Hristos (imitatio Christi).
Iată cum Sărbătorile de iarnă 2021 au ajuns la final și am început un nou an cu vești care mai de care mai ploioase, dar parcă azi reușesc să întrezăresc luminița de la capătul tunelului.
De Bobotează sunt în București și vizitez cu o deosebită curiozitate și încărcătură emoțională expoziția de sculptura miniaturală de tradiție bizantină – Poveștile Crucii, expoziție care are loc în cadrul Galeriei de Artă Veche Românească a Muzeului Național de Artă al României.
Epifania de azi – o zi cu soare, e alături de un om drag și cu agheasmă la noi, plimbându-ne prin muzeu și minunându-ne de atâta frumusețe creată pentru sufletul nostru creștin, care renaște veșnic.
60 de lucrări inedite din această colecție ne prezintă elemente de cult și de spiritualitate sub formă de cruci sculptate și ferecate în argint aurit (cruci de mână, cruci de procesiune, cruci de masă), icoane sculptate, pandantive de o rară frumusețe, realizate în Țările Române, între secolele XVI – XIX și dăruite de voievozii Constantin Brâncoveanu, Alexandru Lăpușneanu și Șerban Cantacuzino – mânăstirilor pe care le-au ctitorit – Hurezi, Slatina și Cotroceni. Influența bizantină cuprinde zona dintre sudul Dunării și Rusia. Simbol de credință și de putere, Crucea reprezintă semnul biruinței Mântuitorului Iisus Hristos asupra morții prin Răstignire și a fost cinstită încă din perioada apostolică; cultul său se dezvoltă în perioada împăratului Constantin cel Mare, a cărui viziune înainte de bătălia de la Pons Milvius (anul 312) a fost Crucea, împreună cu cuvintele in hoc signo vinces – sub acest semn vei învinge. Astfel, comandă o cruce mare de aur, care să fie purtată înaintea armatei și Crucea devine emblema armatelor creștine. În anul 326, Sfânta Elena – mama Împăratului, descoperă Sfânta Cruce la Ierusalim, eveniment puternic din punct de vedere istoric. Ștefan cel Mare se căsătorește cu Maria de Mangop de ziua Înălțării Sfintei Cruci, iar numeroasele bătălii cu turcii s-au făcut în numele Crucii. O temă iconografică rar întâlnită este Cavalcada Sfintei Cruci din biserica Pătrăuți, unde armata creștină îi are conducători pe Împăratul Constantin cel Mare, alături de Arhanghelul Mihail. Poveștile Crucii în imagini vorbesc despre Botez și despre Răstignire în centrul celor două fețe sculptate, simboluri ale Întrupării și jertfei lui Iisus Hristos. Iconografia crucilor sculptate s-au găsit în atelierele bizantine începând cu sec. al XIX-lea, sub forma unor cruci de mici dimensiuni realizate pe steatit și înfățișând cele 12 sărbători împărătești: Nașterea Domnului, Învierea, Buna Vestire, Botezul Domnului, Schimbarea la Față.
Engolipioanele au un caracter special și includ figurile unor sfinți, în centrul cărora este Maica Domnului, purtând o sacră încărcătură pentru lumea creștină, Învierea, Răstignirea. Datând din secolul al IV-lea, termenul de engolipion provine din limba greacă en = în și kolpios = sân și se referă la un obiect de purtat la piept. Materialele din care sunt confecționate engolipioanele sunt metale prețioase și au gravate sau sculptate pe ele imaginile unor sfinți. Pot avea mai multe forme circulare și rectangulare, mici diptice sau triptice.
Crucile de procesiune se utilizează în timpul ceremoniilor religioase ce au loc de obicei în Vinerea Mare, sau alte sărbători religioase, dar și în cazul unor catastrofe naturale; au dimensiuni mari și au fost menționate începând cu secolul al IV-lea, de către Sfântul Ioan Hrisotom.
Crucile de mână folosite de preoți sau ierarhi în timpul slujbelor religioase, cu excepția celor trei zile de peste an dedicate Crucii (a 3-a Duminică din Postul Paștelui, 1 august, 14 septembrie), când sunt expuse în biserică, spre închinare. La noi sunt folosite începând cu a doua jumătate a secolului al XV-lea.
Crucile de masă datează din a doua jumătate a secolului al XVII-lea și sunt fixate pe masa altarului pe un postament, lângă Evanghelie.
Expoziția este concentrată și se poate vizita până în iunie 2021, de miercuri până duminică, în intervalul 1100-1700, având un traseu special, de pandemie ; într-un spațiu nu foarte mare, dar discret aranjat; lumina potrivită adună toate gândurile creștinului iubitor de frumos în semnificația personală a acesteia. Dacă înainte Crucea reprezenta soarele și armonia contrariilor, creștinismul a schimbat acest simbol, dintr-unul aducător de moarte – într-un simbol al vieții și al mântuirii întru Hristos.
„Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt”
IOAN, (1,33)
Cruce, sec. XVIII-XIX din plăcuțe de sidef sculptat, lemn cioplit. 
Detaliu cruce de masă, dăruită de către Constantin Brâncoveanu Mânăstirii Hurezi, din lemn sculptat, traforat, argint cizelat, aurit, email policrom. 
Diptic engolpion din lemn sculptat, argint cizelat, gravat, aurit.
DE TINE SE BUCURĂ TOATĂ FĂPTURA – SOBORUL MAICII DOMNULUI.
Triptic (voleuri) Maica Domnului cu Pruncul, Cina de la Mamvri, Nașterea Sf. Ioan Botezătorul din lemn sculptat, traforat.