Aseară l-am zărit târziu, lucind ca un diamant Și-am plâns o noapte și o zi pe-al Lunii alb versant Era o stea, cum alta nu-i, icoană de Poet De dor, de drag, rar am șoptit o rugă-într-un sonet.
Și plopi și tei s-au minunat, când i-a pictat pe cer Luceafărul îngenunchind pe-al lumii văl stingher Pădurea de argint ofta când îngerul s-a stins Iar floarea-albastră, tristă-acum, petalele și-a nins. Nu, Eminescu n-a murit, trăiește-n noi pe veci Ne preamărește-n neam și-n gând din nouri reci El curge-n sânge de români, se roagă pentru ei Și-i cântă azi, cu îngeri buni, de lângă semizei. Sursă foto: internet