S-ar putea întâmpla fel de fel de miracole. Dar trebuie să te învețe cineva cum să le privești, ca să știi că sunt miracole. Altminteri, nici măcar nu le vezi. Treci pe lângă ele şi nu ştii că sunt miracole. Nu le vezi…
Mircea Eliade – Noaptea de Sânziene
Miracol este chiar fiecare zi în care mă pot bucura de frumusețile Brezei, de oamenii minunați pe care-i întâlnesc aici de un an încoace și alături de care învăț în fiecare zi lecțiile prieteniei, blândeții, sincerității și altruismului. Anul trecut am descoperit Târgul Iei din Breaza, apoi am ascultat povești despre cele care au țesut primele ii aici.
Așa am aflat că ia de Breaza este o ie mocănească, cu similitudini cu ia din zona Rucăr Bran, iar iile erau cusute la început cu arnici, folosindu-se tehnica împietritului, care păstra culorile vii.
Soarele cel neapus, Hrisrotos Mântuitorul nostru, vrând să răsară lumii, se cădea mai întâi să trimită un Luceafăr, adică pe Sfântul Ioan, care să meargă înainte, ca un vestitor al Domnului –
Doxologia
Apariția iei de Breaza se leagă de perioada interbelică, când Elena Tudor a fost invitată să creeze un model pentru Regina Maria, când s-a născut Floarea Reginei, model care până în anul 1948 a fost interzis oamenilor din afara Casei Regale.
Femeile își făceau un semn al lor pe ii, ca un cod, o semnificație, pentru a se autocaracteriza, dar și pentru a invoca puteri magice care să le protejeze, semne care nu erau vizibile, strajele; acestea personalizau piesele contra deochiului, blestemelor, gândurilor negative și păstrau tainele milenare ale relației dintre Om și Univers: renașterea, echilibrul și continuitatea, ca mijloace de comunicare atemporale. Astfel s-au transmis la români, din generație în generație, informații despre ocupație, preferințe, aspirații, statutul social, ocupații, vise și îndeletniciri.
Ia depăna totodată, povești despre vârsta celor care o purtau, despre statutul civil al acestora: de la copile, fete de măritat, neveste tinere, neveste mai în vârstă, femei bătrâne, văduve. Astfel, ia s-a potrivit tuturor timpurilor, anotimpurilor, cu bucurii sau mâhniri, a acoperit tinerețea și bătrânețea, nunta și înmormântarea, viața în toată splendoarea sa.
Despre aceste semne universale s-au scris multe pagini, iar timpul a adăugat acestor semnificații – noi interpretări și valențe. De ce sunt universale aceste semne? Pentru că peste tot în univers soarele este rotund, rombul reprezintă pământul roditor, spicul – belșugul, vârtelnița – energie, s.a.m.d.
Pânza pe care femeile brodau la început, era făcută în casă, ia a fost adaptată ulterior tendințelor vremurilor, ducând de fiecare dată mesajul mai departe, de regenerare și nemurire a neamului nostru. Dacă la început, cămășile se confecționau din in și cânepă, după secolul XVIII apare bumbacul, atracția pentru lumina albului său, iar din secolul XIX se folosește integral pânza de bumbac 100%, pânza de jolj. În sudul țării apare borangicul, odată cu o nouă îndeletnicire: creșterea viermilor de mătase.
Există anumiți termeni care ne vorbesc despre ie:
- Altița – partea superioară a mânecii, dispusă în şiruri orizontale de 4, 5 poate 7 care acoperă umărul croită separat, sub formă de pătrat sau dreptunghi. Cuvântul provine din latinescul altus, care înseamnă superior, înalt, iar cercetătorii au legat această denumire de altar
- Brățara – dispusă la încheietura mânecii și fixează crețurile la cămăși
- Bentița – ține cămașa strânsă în jurul gâtului
- Încrețul – o bentiță ornamentală care este fixat sub altiță și separă vizual altița de mânecă.
- Pava – face legătura între stan și mânecă și conferă libertatea de mișcare, fiind dispusă la subraț.
- Râurile – un decor cusut pe piept, pe mâneci, sau pe partea din spate a cămășilor și este asociat cu râurile care curg la vale.
- Puii – motive de cusut simple, care se cos pe pieptul sau spatele cămășii.
- Stan – pânză croită care alcătuiește partea din față și din spate a cămășilor.
Dispoziția celor trei elemente – altiţă, încreţ şi râu, vorbește despre zestrea femeilor, despre zonele de provenienţă.
Semne, taine, iele, veșminte sacre de Ziua Iei și în Noaptea de Sânziene, la Breaza. Și, pentru că am început cu Mircea Eliade, voi termina tot cu un citat al celui care se plimba vara pe dealurile Brezei, împreună cu bunul său prieten, Mihail Sebastian.
Binele făcut la nevoie ți-l răsplătește înzecit Dumnezeu când nici cu gândul nu gândești –
Mircea Eliade – Noaptea de Sânziene.
