România frumoasă: Ziua Drapelului la Breaza și Târgul Iei Calabreaza.

Steagul e România! Acest pământ binecuvântat al Patriei, stropit cu sângele străbunilor noştri şi îmbelşugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii, unde se vor naşte copiii noştri! Steagul e totodată trecutul, prezentul şi viitorul ţării, întreaga istorie a României

Alexandru Ioan Cuza

Breaza se bucură în acest weekend de un periplu cultural memorabil, pornind de la evocarea drapelului național printr-o serie de momente speciale, recitaluri, parada militară și spectacole susținute de ansamblurile locale de marcă, continuând cu deschiderea oficială a Târgului Iei Calabreaza – ediția 2021 și terminând cu un concert de muzică folk susținut de nume grele ale genului.

Acum 173 de ani, tricolorul – martor al tuturor momentelor de glorie ale istoriei românilor, a fost declarat drapel național. Azi la Breaza s-au manifestat, prin Ziua Drapelului Național – simbol al identității noastre naționale, respectul și gratitudinea față de înaintașii noștri, care și-au dat viața pentru libertatea noastră.

Pe terasa Primăriei din Breaza s-a arborat Drapelul Național, a avut loc o slujbă de sfințire a acestuia și s-a intonat imnul național într-un duet impunător, semnat de domnii Alexandru Cazan și Gheorghe Turda, un omagiu de înaltă prețuire și respect față de toți cei care s-au jertfit pentru noi, de-a lungul unei istorii atât de bogate.

Cu cinste și mândrie, copiii din ansamblurile de dansuri ale Brezei, Calabreaza Junior, Muguri de Breaza, Flori de Mai, Mugurași de primăvară, au desfășurat drapelul și au bucurat toată suflarea prezentă, cu candoare și cu zâmbet curat. Îmbrăcați în costume populare pline de voioșie, copiii sunt cei care au dat viață acestui spectacol la final de Cireșar și au arătat cât de mare le este inima de români, chiar dacă ei sunt încă doar pui de oameni frumoși, cu privirea limpede ca apa de râu.

Discursul primarului Bogdan Novac a deschis Târgul Iei 2021. Multă culoare, suflet și voie bună în această zi de Sărbătoare, când până și vremea a ignorat toate codurile de vreme rea și a lăsat loc cerului senin peste sufletele brezenilor și ale tuturor celor care au venit azi, aici.

Ia de Breaza spune povești despre toate stările sufletești ale celor care le dau culoare și personalitate și despre rostul pe care l-a avut de-a lungul timpului în cultivarea frumuseții neamului românesc, despre echilibru și legătura tainică a omului cu Creatorul. Versatilitatea și farmecul iei au cucerit designeri celebri din lumea modei internaționale, Jean Paul Gaultier, Tom Ford, Yves Saint Laurent, Kenzo, care au dus frumusețea românească dincolo de mările și de oceanele lumii.

Am asistat azi la autenticitate, curățenie spirituală și am admirat oameni frumoși, care fac lucruri cu suflet și pentru suflet. Veșmintele brodate cu o neasemuită finețe, cu mult talent dar și cu pasiune, dau locului nu numai idea de permanență a unei tradiții cu renume, dar și o culoare delicată, precum e firul de borangic. O culoare obținută cu multă muncă și har.

Domnul Gheorghe Turda – singurul general din muzica românească, veteranul rapsod care a cântat în Parlamentul European de la Bruxelles, a susținut în calitate de invitat special – un recital sensibil, plin de momente unice, reamintindu-ne faptul că Noi suntem români! și cât de înălțător este acest lucru!

Emoție, credință, continuitate. O lecție desăvârșită de patriotism, dar și o excelentă organizare, în care s-au dedicat, trup și suflet brezenii, cu mic, cu mare, într-o armonie deplină și un spirit plin de iubire față de semeni, pentru care mulțumim!